Radu Drăgușin (23 de ani), fundașul naționalei României, a publicat un mesaj pentru fostul său coleg, Heung-min Son (33 de ani), după ce acesta a părăsit-o pe Tottenham.| golazo.ro
Jovan Markovic (24 de ani) nu a intrat foarte mult în planurile lui Mirel Rădoi pentru acest sezon.| golazo.ro
Valeriu Iftime i-a adus critici dure lui Jordan Gele (32 de ani), jucător care nu mai este dorit la FCSB.| golazo.ro
Mihai Stoica (60 de ani), președintele Consiliului de Administrație al celor de la FCSB, a anunțat că „roș-albaștri” nu vor fi susținuți din tribune în Kosovo, la partida retur cu Drita.| golazo.ro
Festivalul Untold a debutat joi seară pe Cluj Arena, stadionul pe își joacă Universitatea Cluj meciurile. Festivalul, care are loc între 7 și 10 august, a ajuns la ediția cu numărul 10, iar stadionul s-a transformat complet.| golazo.ro
Sorana Cîrstea (35 de ani, #138 WTA) s-a calificat în turul doi al turneului WTA 1000 Cincinnati Open.| golazo.ro
Mihai Stoica (60 de ani), președintele Consiliului de Administrație al celor de la FCSB, a vorbit despre transferul lui Ovidiu Perianu (23 de ani) la CFR Cluj.| golazo.ro
Horațiu Moldovan (27 de ani) și Ionuț Radu (28 de ani) au mari probleme în Spania. Cei doi nu au fost înregistrați până la acest moment și riscă să rateze debutul în La Liga.| golazo.ro
Denis Alibec va reveni pe teren în două săptămâni, a anunțat Gigi Becali. Patronul FCSB a dezvăluit că atacantul nu are nevoie de operație la genunchi.| golazo.ro
Braga și CFR Cluj se vor duela joi, 14 august, de la ora 21:30, pentru un loc în play-off-ul Europa League. Meciul va fi transmisă de două televiziuni din România, dar și liveTEXT pe GOLAZO.ro.| golazo.ro
Cristian Tudor Popescu scrie, pe GOLAZO.ro, despre decizia UDMR de a-l susține pe Nicușor Dan pentru turul 2 al alegerilor prezidențiale.| golazo.ro
Mihai Stoica (60 de ani), președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, a numit-o pe Unirea Slobozia ca fiind surpriza sezonului din Superligă.| golazo.ro
Rayo Vallecano, echipa lui Andrei Rațiu (26 de ani), a obținut o victorie importantă în cursa pentru cupele europene. Cu Raţiu pe teren, folosit pe postul de mijlocaş dreapta, Rayo a învins-o pe Las Palmas, scor 1-0, în etapa #35 din La Liga| golazo.ro
Barry Ferguson (47 de ani), antrenorul lui Rangers, a confirmat că Ianis Hagi (26 de ani) va lipsi de pe teren 6-8 săptămâni.| golazo.ro